Autor: Newss.ro
Un angajat în vârstă de 41 de ani, al unei societăți din Focșani contractată de ISU Vrancea pentru reparații la acoperiș, a căzut de la o înălțime de aproximativ 10 metri. Imediat bărbatul a primit primele îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, aflat în acel moment, în curtea instituției dar a fost solicitată și o ambulanță SAJ.
Muncitorul a fost adus la secția la UPU a Spitalului Județean însă, la scurt timp, medicii i-au declarat decesul. Bărbatul suferise răni atât de grave încât nu a mai putut fi salvat. Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a declanșat o anchetă și cercetează moartea omului ca fiind accident de muncă.
Inspectorii de muncă au de stabilit acum dacă muncitorul era asigurat în momentul în care lucra la înălțime, dar și dacă avea contract de muncă și dacă avea instructajul de securitate în muncă. Și polițiștii au deschis la rândul lor o anchetă în urma căreia să se stabilească vinovații în acest caz.