Autor: Newss.ro
Deputații au adoptat marți, 25 octombrie, în unanimitate – 225 de voturi ,,pentru”- proiectul de lege al PSD privind eliminarea a aproape 100 de taxe nefiscale, printre care şi cea Radio-TV. Cererea de reintroducere a prevederii privind eliminarea ei a fost făcută de liderul PSD, Liviu Dragnea în timpul dezbaterilor din plen de astăzi.
Pentru actul normativ au votat și deputații liberali care îl consideră unul bun deși critică eliminarea unor taxe printre care cele legate de Radio-TV și de paşapoartele temporare. Liberalii au anunțat că vor încerca să atace prin orice mijloc legal, inclusiv la Curtea Constituţională, prevederea din lege care vizează eliminarea taxei Radio-TV. Totuși proiectul va merge la promulgare la preşedintele României, Klaus Iohannis.