Autor: Newss.ro
Fostul ministru a sosit în această dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție, după ce a fost citată de procurori în dosarul campaniei din 2009. Asta în condițiile în care marți, 18 octombrie deputații au aprobat solicitarea prrocurorilor anticorupție privind cererea de extindere a urmăririi penale împotriva deputatei Elena Udrea pentru săvârșirea a două infracțiuni de instigare la luare de mită.
Conform anchetatorilor, dosarul în care este cercetată buzoianca vizează anumite fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Potrivit procurorilor, fostul ministru al Turismului coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie.