ESTE OFICIAL: DIN NOIEMBRIE 2016, APROXIMATIV 300 DE POLIȚIȘTI LOCALI DEVIN ȘOMERI CU ACTE

0
1616

Autor: Newss.ro

        Aleșii locali au adoptat marți, 18 octombrie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal Buzău noua organigramă a administrației locale, cu 17 voturi pentru din partea PSD, ALDE și PNL și consilierul PMP, Ion Marin. Împotriva proiectului a votat consilierul independent Constantin Ionescu, un alt consilier PMP şi cei ai PSRo. Conform documentului, inevitabilul s-a produs. Mai exact, din luna noiembrie a anului current, 300 de poliţişti locali din departamentul Pază vor rămâne fără locuri de muncă. În sala de ședințe au fost prezenți 20 de polițiști locali care au sperat ca în urma discuțiilor disponibilizările să fie amânate.

politisti-locali        Primarul Buzăului, Constantin Toma le-a declarat consilierilor locali că prin adoptarea noii organigrame se va asigura premisele dezvoltării întregului oraş. Ba mai mult, potrivit edilului acest demers a fost cel mai important realizat de administrația locală din ultimii 20 de ani. Toma a explicat că prin adoptarea organigramei respectă dispoziția Curții de Conturi, adică totul se face perfect legal. La scurt timp, după adoptarea proiectului, PMP Buzău a emis un comunicat prin care îi acuză pe aleșii locali că prin votul dat în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal sute de familii din Buzau sunt lăsate fără venituri cu o lună înainte de sărbătorile de iarnă.

        ,,(…) În ciuda opoziției totale a Partidului Mișcarea Populară, peste 300 de polițiști locali au fost concediați astăzi, 18 octombrie, printr-un vot al rușinii, dat de consilierii PSD și PNL din Consiliul Local Municipal Buzău. PMP a arătat, începand din luna septembrie, toate motivele pentru care planul primarului Constantin Toma de a da afară sute de oameni din Primărie nu este unul normal, legal și benefic pentru un viitor mai bun al municipiului reședință de județ. Toate organigramele de până acum, care conțineau personalul Poliției Locale, au fost avizate de legalitate de ANFP și Instituția Prefectului, prin urmare nu se pune problema legalității angajării polițiștilor.

        Singurul argument de care s-a legat PSD, prin Constantin Toma, a fost un raport al Curții de Conturi, care nu este în niciun caz literă de lege. Acest raport trebuia atacat de primar în instanță, așa cum s-a întamplat cu alte rapoarte ale Curții. Se vede clar că primarul pesedist, cunoscut prin falimentele de răsunet pe care le-a provocat industriei buzoiene și prin țepele date la bănci, a folosit raportul Curții de Conturi doar ca pe un pretext pentru propriul plan, acela de a ușura accesul la banii publici pentru o firmă privată de pază.

       PNL, prin susținerea necondiționată a aberațiilor promovate de primarul Toma, s-a descalificat ca partid de opoziție. Rațiunea de a fi a liberalilor buzoieni a devenit sarcina de a asculta dictatele lui Constantin Toma și de a-i vota toate hotărârile din CLM, indiferent dacă respecta sau nu legea, indiferent dacă sunt sau nu în folosul public. Deplâng situația în care a ajuns unul dintre partidele istorice la Buzău, situație care lasă să se întrevadă înțelegerea transpartinică ce există între Marcel Ciolacu, Cezar Preda, Constantin Toma și actuala conducere (de fațadă) a PNL.

         Coalițiile politice se fac, din știința noastră, la vedere și pentru interesul public. Această coaliție între PSD și PNL s-a format în spatele ușilor închise și vizează prăduirea bugetului public. Faptul că cele două partide și-au dat mâna pentru promovarea intereselor private ale unor patroni, în dauna siguranței publice, este de natură penală și trebuie să fie cunoscut ca atare de opinia publică.

         Considerăm că toate situațiile negative legate de siguranța publică în municipiul Buzău vor fi pe conștiința PSD, a PNL și a primarului Constantin Toma. Aceștia trebuie trași la răspundere penală de toți cei care vor fi afectați de deficitul de siguranță publică din instituțiile buzoiene și de pe străzile municipiului” se menționează în comunicatul PMP Buzău. Partidul Mișcarea Populară anunță însă că îi va sprijini juridic în instanță pe polițiștii locali disponibilizați care vor ataca hotărârea Consiliului Local Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here