Autor: Daniel Țigleanu
Femeia de 63 de ani și-a omorât fiul în vârstă de 41 de ani și l-a îngropat în curtea din spatele casei. Oribila faptă a avut loc, în cartierul ploieștean Mihai Bravu pe strada Rovine, în urmă cu două săptămâni, iar criminala, cuprinsă de remușcări s-a autodenunțat abia luni seară. Bătrâna le-a spus polițiștilor exact cum de s-a ajuns la o astfel de nenorocire.
Ea le-a povestit că totul a început în urmă cu două săptămâni când, fiul său care obișnuia să bea și să-și bată mama, a provocat un adevărat scandal amenințând că își va ucide sora vitregă. Se pare că motivele disputei aprinse au fost atât casa în care locuiau, cât și faptul că mama nu o accepta pe viitoarea soție a fiului său. Femeia le-a relatat anchetatorilor că după ce spiritele s-au calmat, a așteptat ca fiul său să adoarmă și apoi l-a ucis cu mai multe lovituri de ciocan.
Apoi l-a învelit într-o pătură și l-a îngropat în curtea casei. Bătrâna urmează să fie audiată de către procurori, care ar putea decide reținerea ei pentru 24 de ore. Totodată ea va fi prezentată în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Pentru fapta sa – crimă cu premeditare, femeia riscă o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.
Oribila crimă ridică însă unele semne de întrebare în rândul vecinilor care nu cred însă că femeia este cea care și-a ucis băiatul. Ei ar arăta spre fratele acestuia care a dispărut în Germania la foarte puțin timp după ce bărbatul a fost ucis. Ei băniesc faptul că femeia ar fi auzit de fapta celuilalt fiul al său și pentru a-l proteja și-a asumat vina. Pe de altă parte, vecinii mai lansează ipoteza că mama ar fi criminală dar nu ar fi reușit să o facă de una singură, ci ajutată de celalalt fiu al ei.
Un argument solid ar fi faptul că bătrâna nu putea să sape de una singură o groapă adâncă în care să-l ascundă pe bărbat. Vecinii spun că victima era un bărbat solid și înalt iar femeia nu ar fi putut să-l doboare și mai apoi să-i târască trupul prin curte pentru a-l îngropa.