ALERTĂ ANM: PLOI, NINSORI ȘI VÂNT PUTERNIC ÎNCEPÂND DE DUMINICĂ

0
4493

Autor: Newss.ro

     Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică dimineață o avertizare de ninsori la munte, ploi și intensificări ale vântului valabilă în intervalul 16 octombrie, ora 14:00 – 17 octombrie, ora 09:00.

       Conform informării meteorologice, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. În cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni, în Carpaţii Meridionali vor fi semnalate precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

     Vântul ne va da serioase bătăi de cap. Îndeosebi în regiunile sudice, acesta va avea intensificări temporare, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40…50 km/h. Pe crestele montane vântul va atinge și 60 km/h, viscolind ninsoarea.

      ,,În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20…25 l/mp” avertizează ANM.

       Deja în județul Constanța autoritățile locale, din cauza vântului puternic, au decis ca începând cu ora 10:15,  să se închidă portului Midia traficului maritim şi fluvial. Închise au fost și porturile Constanța Nord și Constanța Sud.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here