CUM CUREȚI RAPID VOPSEAUA DE PE FAIANȚĂ

0
1600

Autor: Daniel Tigleanu

     Vopseaua pe bază de ulei nu se îndepărtează prea  ușor. Când zugrăvești sau vopsești tocăria prin casă, este posibil ca faianța, gresia sau obiectele sanitare din baie să se păteze. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să cureți casa și să scapi de pete.

     Folosește alcool sanitar sau diluant obișnuit

    Dacă petele de vopsea sunt proaspete, încearcă să folosești mai întâi diluant sau alcool sanitar. Tamponează petele cu diluant până când se dizolvă și folosește apoi alcoolul să ștergi urmele rămase. La final, degresează locul cu apă călduță și detergent.

     Apă oxigenată și praf de copt

    Dacă ai pete de vopsea mai veche pe cadă, pe faianță sau alte obiecte porțelanate, freacă bine zona respectivă cu apă oxigenată, presară apoi praf de copt și continuă să freci cu o lavetă moale până când se curăță. Pulverizează apă oxigenată de câte ori este nevoie, pentru a scoate culoarea vopselei.

    Acetonă și o lamă de ras pentru vopseaua mai veche

    Curăță ușor cu o lamă de rasă din oțel sau cu un mic bisturiu petele de vopsea, dar ai grijă să nu rămână urme metalice pe faianță sau pe chiuvetă. Apoi tamponează ușor cu acetonă pentru a curăța ultimele urme de culoare. La final, lustruiește faianța cu un detergent ușor abraziv, care degresează și albește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here