PESTE 340 DE CAZURI DE INCOMPATIBILITATE ALE ALEȘILOR LOCALI FĂCUTE PRAF DE CAMERA DEPUTAȚILOR. A.N.I. REACȚIONEAZĂ

0
1777

Autor: Newss.ro

        Deputații au adoptat recent modificarea legislativă adusă Legii 161/2003 prin care se elimină o serie de incompatibilităţi stabilite în cazul aleşilor locali. Potrivit Agenției Naționale de Integritate, acest lucru poate avea un impact negativ în ceea ce priveşte exercitarea funcţiilor şi a calităţilor publice în condiţii de integritate. Aproximativ 347 cazuri ar putea fi afectate de recenta propunere legislativă. Este vorba atât de dosare aflate în procedură de evaluare cât și de dosare finalizate, aflate pe rolul instanțelor de judecată.

      Într-un comunicat, ANI a transmis Departamentului pentru Relația cu Parlamentul punctul său de vedere negativ față de această propunere legislativă, care are ca efect eliminarea unora dintre cele mai întâlnite situații de incompatibilitate pentru aleșii locali, după cum urmează:

      ,,În cazul primarilor, viceprimarilor, președinților sau vicepreședinților consiliilor județene

a) prin modificarea art. 87 alin. 1 lit. d) este eliminată incompatibilitatea generată de deținerea calității de primar sau de viceprimar/ președinte sau vicepreședinte al consiliului județean simultan cu calitatea de reprezentant în adunările generale ale acționarilor la societățile comerciale;

b) prin abrogarea art. 87 alin. 1 lit. f) este eliminată incompatibilitatea generată de deținerea calității de primar sau de viceprimar/ președinte sau vicepreședinte al consiliului județean simultan cu calitatea de reprezentant al unității administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interese local, pe de o parte, și cu calitatea de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național, pe de altă parte;

     În cazul consilierilor locali:

c) prin modificarea art. 88 alin. 1 lit. d) este eliminată incompatibilitatea generată de deținerea calității de consilier local simultan cu calitatea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor la regiile autonome și societățile comerciale de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau cu calitatea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă

    În cazul consilierilor județeni:

d) prin modificarea art. 88 alin. 1 lit. d) este eliminată incompatibilitatea generată de deținerea calității de consilier județean simultan cu calitatea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local sau cu calitatea de reprezentant în adunarea generală a acționarilor la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

      Agenția consideră că, prin eliminarea situațiilor de incompatibilitate menționate, această propunere legislativă creează premise pentru generarea unor conflicte de interese și, evident presupune eludarea principiilor care guvernează prevenirea conflictului de interese în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, principii instituite imperativ de lege. În expunerea de motive aferentă propunerii de modificare legislativă se invocă, în mod nefondat, contradicții între Legea nr. 215/2001 – Legea administrației publice locale și Legea nr. 161/2003. Dispozițiile Legii nr. 215/2001 referitoare la prerogativa consiliilor locale de a exercita în numele unității administrativ-teritoriale toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți comerciale sau regii autonome, se referă la numirea reprezentanților acestor consilii locale în adunările generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes local.

      Or, actuala reglementare a regimului juridic al incompatibilităților permite consilierilor locali să exercite mandate de reprezentare în adunările generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes național care își are sediul sau care deține filiale în U.A.T. respective, fiind interzisă numai deținerea funcțiilor de președinte sau de secretar al A.G.A. Prin urmare, considerăm că nu există niciun fel de justificare pentru a modifica dispozițiile Legii nr. 161/2003, acestea nefiind în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 215/2001, așa cum se susține în expunerea de motive” se menționează în comunicatul ANI.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here