CONSILIERII JUDEŢENI DORIN BĂDULESCU, ION CATON MATEEŞESCU ŞI ION NICOLAE VOR FI EXCLUŞI DIN PNL BUZĂU!

0
1455

Autor: Leonard Bunilă

     PNL Buzău s-a aflat, în ultimele luni, într-o continuă stare de tensiune. În pragul alegerilor locale, mulți dintre membrii partidului și-au dat demisia după ce la conducerea filialei a fost numit Ovidiu Anghel. Din cazua rezultatelor slabe obținute de liberalii buzoieni la scrutinul din iunie, un grup de liberali a declanșat o revoltă împotriva lui Anghel, pe care îl doreau plecat de la șefia partidului, considerându-l principalul vinovat pentru eșecul de la locale.

    La scurt timp după alegeri, Ovidiu Anghel a demisionat, în locul său fiind numit Cristinel Romanescu. Nici numirea lui Romanescu în fruntea PNL Buzău nu a fost pe placul unora dintre liberali. Despre noul lider au spus că este un apropiat al PSD. Doi dintre liberalii care au facut declaratii publice denigratoare la adresa lui Cristi Romanescu au fost consilierii județeni Ion Caton Mateeșescu și Dorin Bădulescu.

    Ion Nicolae este un alt consilier județean PNL care s-a poziționat împotriva lui Romanescu. Joi,  liderul PNL Buzău a declarat că toti cei trei liberali vor fi excluși din partid și li se va retrage sprijinul din Consiliul Județean. ,,Ei sunt în afara partidului de multă vreme, doar că noi, Comitetul Județean Executiv trebuie să facem acest lucru și să-l punem în fapt, adică să ridicăm sprijinul politic și bineînțeles să transmitem apoi Consiliului Județean că nu mai fac parte din Consiliul Județean” a explicat Cristian Romanescu, președintele PNL Buzău.

   Dintre cei trei liberali care vor fi excluși din partid, doar fostul co-președinte al partidului, Dorin Bădulescu a anunțat public că s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară. Este de așteptat însă ca în perioada imediat următoare, și ceilalți doi liberali excluși să treacă la PMP. Conflictele din cadrul PNL Buzău nu sunt însă deloc pe cale să se stingă.

    Surse din interiorul partidului spun că există un conflict mocnit între foștii democrat-liberali și foștii liberali pe tema listei candidaților propuși de partid pentru alegerile parlamentare. Foștii democrat-liberali le reproșează liderilor partidului că pe locurile eligibile au fost nominalizați doar politicieni din fostul PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here