BREAKING NEWS: MIHAI RĂZVAN UNGUREANU A DEMISIONAT DE LA SIE

0
1337

Autor: Newss.ro

      Mihai Răzvan Ungureanu a decis în cursul zilei de luni, 26 septembrie să-și dea demisia din funcția de director al Serviciului de Informații Externe. Se pare că, decizia acestuia vine ca urmare a unei discuții aprinse cu șeful statului Klaus Iohannis, care i-ar fi cerut demisia încă din luna iunie. Mărul discordiei pare să fi fost publicarea în presă a unor fotografii cu fostul șef al cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache, dormind în timpul unui eveniment oficial în Serbia. Potrivit unor surse, acesta și-a depus demisia la Palatul Cotroceni. Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt ale Președinției.

     Pentru moment, nu există niciun fel de explicație clară care să justifice demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. În urmă cu puțin timp, președintele României, Klaus Iohannis a acceptat demisia lui Ungureanu. Istoric, diplomat și politician român, Mihai Răzvan Ungureanu a fost director SIE din iunie 2015. El a mai avut un mandat de director SIE, între perioada 2007-2012, iar între anii 2004-2007 a fost ministru de externe al României. Între 9 februarie 2012 și 7 mai 2012, a fost prim-ministru al Guvernului României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here