CHINUI UN ANIMAL, STAI 7 ANI LA ÎNCHISOARE!

0
1721

Autor: Newss.ro

      Ca urmare a numeroaselor cazuri de cruzime față de animale semnalate de către oameni dar și în presă, asociaţia Mişcarea Dreptate pentru Animale a lansat o petiţie semnată de peste 10.000 de persoane, prin care solicita Parlamentului modificarea legii astfel încât cei care torturează, abuzează sau omoară animale să fie pasibili de închisoare de la 2 la 7 ani. De asemenea persoanele care sunt găsite vinovate ar urma să primească o interdicţie de până la 7 ani de a mai deţine un animal.

    Se propune inclusiv interzicerea numerelor de circ în care animalele sunt chinuite. Proiectul prevede ca, în termen de 5 ani, necuvântatoarele din circuri să fie trimise în rezervații, sanctuare sau chiar în sălbăticie. Se estimează că în Europa există între 2.400 si 5.900 de animale sălbatice folosite în spectacole de circ. Însă multe țări de pe continent – precum Austria, Grecia și Olanda – au deja în vigoare legi similare. Propunerile respective apar în două proiecte de lege care au fost depuse spre adoptare la Parlament pentru luna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here