Autor: Newss.ro
Biroul Permanent al Senatului a stabilit, luni, 05 septembrie transmiterea la Comisia juridică a dosarului prin care procurorii DNA cer începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea. Astfel, senatorul are o săptămână la dispoziţie pentru a-și studia dosarul. Audierea lui Oprea va avea loc săptămâna viitoare. Marți, 13 septembrie, comisia juridică va întocmi un raport care va fi supus votului în plen Senatului luni, 19 septembrie. Gabriel Oprea este cercetat de DNA într-un dosar privind uciderea din culpă. Solicitarea procurorilor privind începerea urmăririi penale în cazul senatorului independent a ajuns vineri la biroul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.