Autor: Newss.ro
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a fost implicat joi dimineață, 25 august într-un accident produs lângă Slobozia, în timp ce se deplasa către Brăila, împreună cu o delegație oficială, din care a făcut parte și ministrul Agriculturii din Kuweit, Ali Saleh Al Omair. Autoturismul în care se aflau a acroșat un autoturism Porsche staționat pe marginea carosabilului. În accident au fost răniți ușor cei doi miniștri și translatorul. După ce reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia le-au acordat toate îngrijirile medicale necesare, cei doi oficiali au fost transferați cu ambulanțele la Spitalul Elias din București.
Miniştrii au suferit traumatisme cranio-cerebrale minore, viaţa lor nu este pusă în pericol. Translatorul delegaţiei a suferit un traumatism de stern uşor și este în afara oricărui pericol. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu alături de omologul său din Kuweit urma să sosească joi, 25 august, și la Buzău, pentru a se întâlni cu cu oameni de afaceri buzoieni. Vizita era una de prospectare și informare asupra sectorului agricol din România și asupra oportunităților de investiții existente. Scopul întrunirii era găsirea unor formule de colaborare dintre oamenii de afaceri buzoieni şi investitorii kuweitieni. În cursul prânzului era programată o vizită la cea mai mare întreprindere producătoare şi procesatoare de legume şi fructe din Buzău.