Autor: Newss.ro
Bărbatul, de fel din localitatea brăileană Colţea, a murit miercuri după-amiază, după ce a căzut în fântâna din faţa porţii, adâncă de aproape 7 metri. Soția tocmai îl trimisese pe bătrân să strângă tutunul din grădină cât timp ea se duce până în sat. La un moment dat, femeia a fost anunțată de o vecină că l-a găsit pe bărbat în fântână atunci când a vrut să ia apă. Pompierii au ajuns imediat la locul solicitării și l-au scos din puț, însă bătrânul murise.
Sătenii care-l știau spun că acesta, în ciuda avertismentelor că este periculos, avea obiceiul de a sta pe marginea fântânii fie pentru a fuma, fie pentru a se odihni. Ei cred că, cel mai probabil, omul s-a dezechilibrat şi a căzut în puţ. ,,Obișnuia să stea lângă puț. O fi stat pe fântână și s-o fi dezichilibrat de a căzut în ea. (…) Se ducea la fântână, stătea și se odihnea pe fântână, scotea apă și apoi pleca. Era bătrân săracu`.(…)Mergea greu cu picioarele. Lua apă din fântână și apoi se odihnea și apoi se așeza pe fântână și fuma.Poate că l-a luat și amețeala de bătrânețe” povestesc oamenii.
Până să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală, trupul neînsuflețit al bătrânului a fost păzit de unul dintre câinii din curte, crescut încă de când era pui de către bărbat. În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală, nefiind excluse variantele unui suicid sau o posibilă crimă.