Autor: Newss.ro
Odată cu emiterea meteorlogilor de cod galben de furtuni puternice în zona de sud și de est a țării, hidrologii au trimis și la rândul lor o atenționare de inundații și către Administraţiile Bazinale de Ape: Someş-Tisa, Crişuri, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret și Prut-Bârlad. Potrivit acestora, începând de joi, 11august, ora 18:00 până vineri, 12 august ora 16:00 se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Bazinele hidrografice afectate sunt ,,afluenţi Olt superior şi mijlociu (aferenţi judeţelor Harghita, Covasna şi Braşov), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Dâmboviţa – bazin superior, Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi, Buzău – bazin superior şi afluenţi, Trotuş – bazin superior şi afluenţi, Bârlad – afluenţi bazin inferior, afluenţii mici de pe cursurile inferioare ale râurilor Siret şi Prut” menționează Institutul Național de Hidrologie si Gospodărire a Apelor. Fenomene similare celor menționate anterior se pot produce cu o foarte mare probabilitate pe unele râuri mici din judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov şi Covasna.