Autor: Newss.ro
Miercuri dimineață, pe Șoseaua de Centură a orașului Buzău, după Fabrica de Bere s-a produs un grav accident rutier. Din primele date, în eveniment au fost implicate un autoturism și o dubă. ,,Un autoturism înmatriculat în străinătate, în care se aflau 5 persoane, ce se deplasa din direcția Râmnicu Sărat- București, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a derapat și s-a tamponat cu o autoutilitară, ce venea din sensul opus. În urma impactului dintre cele două mașini, 6 persoane au fost rănite. Este vorba despre 5 persoane din mașina înmatriculată în străinătate: șoferul de 39 de ani, pasagerul din dreapta sa, în vârstă de 38 de ani, persoanele care se aflau pe bancheta din spate – o tânără de 33 de ani și doi copii de 13 și respectiv 8 ani. Rănit a fost și șoferul autoutilitarei, un bărbat de 37 de ani din Giurgiu” a declarat pentru newss.ro agent șef adjunct Mihail Drăghiciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Buzău. Se pare că, o parte dintre victimele accidentului sunt grav rănite.
În urma impactului dintre cele două mașini, cele 5 persoane aflate în autoturismul înmatriculat în străinătate au rămas blocate, pentru scoaterea lor fiind nevoie de intervenția unui echipaj de la Descarcerare. Totodată în zonă s-a mai deplasat pe lângă ambulanțele de la SAJ Buzău și un modul SMURD de la ISU Buzău. După o oră în care traficul a fost blocat în zonă, pentru a se efectua cercetările la fața locului, circulația a fost reluată.