CRIZA LOCURILOR DE PARCARE DIN MUNICIPIUL BUZĂU, LA UN PAS DE REZOLVARE?

0
3567

Autor: Newss.ro

        Problema lipsei locurilor de parcare din centrul municipiului Buzău nu este de ieri de azi, ci durează de atât de mulți ani, că nici nu îi mai ținem minte. Adică vii de la muncă seara și când să vrei să îți parchezi mașina nu ai unde. De câte ori nu ne-am trezit într-o astfel de siuație? Nu puține au fost cazurile în care această problemă a fost expusă conducerii  administrației locale de către buzoienii nemulțumiți. Însă degeaba, în ciuda promisiunilor făcute la vremurile acelea de către șefii Palatului Comunal.

        Recent însă, acest subiect pare să fi intrat din nou, în vizorul noii conduceri a Primăriei Buzău. Mai exact, edilul Constantin Toma a declarat, după ședința de Consiliu Local Municipal din luna iulie, că în urma numeroaselor sesizări venite de la cetățenii nemultumiți de lipsa locurilor de parcare a hotărât că trebuie să pună capăt acestei situații. Prin urmare, oficialii Primăriei Buzău caută acum soluții clare care să rezolve cariza parcărilor din municipiu. Una dintre acestea ar putea fi închirierea locurilor de parcare din jurul blocurilor. Ce înseamnă asta? Ei bine, fiecare  posesor de autoturism ar putea achita lunar o taxă, la Primărie. În schimb el va avea dreptul să își lase mașina pe locul închiriat, fără ca altcineva să–i  ocupe terenul. „Există o posibilitate. La cererea buzoienilor, cel puțin cei din zonele centrale, care vor sa fie stăpâni, cel puțin noaptea  pe un loc de parcare, pentru că în momenul în care am luat decizia la piață au fugit de acolo printre blocuri și i-au scos pe proprietarii de autoturisme care locuiesc la blocurile din centru.  Bineînțeles că această practică este o practică comună în majoritatea capitalelor de județ din România. Bineînțeles că după amenajarea acestor parcări, poți să impui și condiții de concesionare, dar este o cerere de-a buzoienilor în acest sens”, a explicat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

      Proiectul va fi pus în aplicare abia după ce vor fi studiate toate soluțiile găsite spre exemplu, de către alte administrații locale din țară. La Focșani, de exemplu, cei care dețin un loc de parcare în locurile special amenajate pot lăsa autoturismul în intervalul orar 08:00 – 17:00. Cuantumul a fost modificat de la 1 ianurie 2016, de la 20 de lei la suma de 12 lei pe lună, aplicabilă doar pentru persoanele fizice. Cetățenii care un al doilea loc de parcare plătesc 17 lei pe lună. La Buzău însă, problema parcărilor ar urma să fie rezolvată foarte probabil de anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here