STEME NOI PENTRU ORAȘUL NEHOIU DAR ȘI PENTRU COMUNELE BALTA ALBĂ ȘI GHERĂSENI, DIN JUDEȚUL BUZĂU

0
2048

Autor: Newss.ro

    Guvernul, în ședința de miercuri, urmează să adopte proiectul privind schimbarea stemelor orașului Nehoiu precm și a comunelor buzoiene Balta Albă și Gherăseni. Conform prevederilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, „stemele judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor se aprobă de Guvern la propunerea consiliilor judeţene sau, după caz, a consiliilor locale, cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie”.

      Proiectele de stemă ce s-au discutat de comisia judeţeană formată din specialişti în istorie, heraldică, sociologie, economie, folclor şi alte domenii au fost supuse vizionării şi dezbaterii publice. Proiectele de stemă însoţite de câte un memoriu justificativ au fost avizate de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române.

       Stema orașului Nehoiu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat în săritoare. În partea superioară, în câmp albastru, se află un cap de cerb de argint. În partea dreaptă și stânga, în câmp argintiu, se află câte un brad verde. În vârful scutului, în câmp albastru, se află Sfinții Împărați Constantin și Elena înveșmântați în costume imperiale bizantine și încoronați. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

        În ceea ce privește stema comunei Balta Albă, aceasta ,,se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint, încărcat cu patru pești albaștri, cu cozile ridicate în bară și înotând spre dreapta. În partea superioară, se află patru trandafiri de aur (…) În vârful scutului, se află un mănunchi compus din doi știuleți de porumb, două spice de grâu și o floarea-soarelui, totul de aur, dispuse în evantai și alternând. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat” se menționează în comunicatul Guvernului României.

        Schimbată va fi și stema comunei Gherăseni care se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. Potrivit proiectului ,,în partea superioară, în câmp albastru, se află o diademă de aur (…) având în zona centrală o piatră rotundă roșie, iar dedesubt se află un grupaj de patru pietre triunghiulare roșii (…). Pe exterior și sub acestea, dispuse pe patru rânduri paralele, sunt montate câte 34 de pietre roșii semiprețioase granate, aflate în casete proprii. În partea inferioară, în câmp roșu, se află un mănunchi de trei spice de grâu de aur, poziționate cel din dreapta în bandă, cel central în pal, cel din stânga în bară și ale căror extremități inferioare se intersectează. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here