Autor: Leonard Bunilă
Stanciu și compania vor întâlni, marți la ora 21:00, pe Sparta Praga, în turul 3 preliminar din Champions League. Din delegația Stelei nu face parte Hamroun. Algerianul a fost exclus din lot de către Laurențiu Reghecampf, după ce a plecat fără acordul clubului, în Elveția, pentru a negocia cu Al Sadd, din Qatar.
Hamroun nu este singura problemă cu care se confruntă antrenorul roș-albaștrilor. Adi Popa nu s-a antrenat normal în săptămâna premergătoare jocului cu Sparta. Staff-ul Stelei speră însă că jucătorul, care a împlinit, duminică, 28 de ani, va putea fi apt de joc, până la ora meciului, astfel că Adi Popa a făcut deplasarea cu echipa la Praga.
După excluderea din lot a lui Hamroun, Reghecampf se vede nevoit să improvizeze în banda stângă și să apeleze la Aganovic, care deși nu este o extremă, a mai jucat acolo în perioada petrecută la Viitorul. În atac, cel mai probabil, antrenorul Stelei va apela la Golubovic, care a avut o evoluție apreciată în finala Cupei Ligii, deși a intrat din postura de rezervă.