Autor: Leonard Bunilă
Vacanţa a luat sfârşit pentru fetele de la Handbal Municipal Buzău. Luni după-amiază, antrenorul Romeo Ilie a condus prima acţiune a verii, după o pauză de aproape două luni. Nu mai puțin de șapte jucătoare noi au participat la primul antrenament. Formația buzoiană va evolua din toamnă în Liga Națională de handbal feminin. În primul meci, gruparea buzoiană va întâlni pe teren propriu Corona Brașov, ocupanta locului 3 în ultimul sezon.
Luni, după aproape două luni de pauză, fetele de Handbal Municipal Buzău au revenit la antrenamente, în vederea pregătirii noului sezon de primă ligă. Șapte jucătoare noi s-au prezentat la reunire. Este vorba de Cristiana Ciuplea, revenită la clubul buzoian după sezonul de primă ligă la Măgura Cisnădiei, Andreea Mărginean, Cristina Strahan, Ana Ciurariu, Paula Chirilă, Gabriela Moldoveanu și Elena Casian. Tehnicianul Romeo Ilie anunță că sunt așteptate la echipă și alte jucătoare noi. ,,Suntem în tratative cu încă trei jucătoare și sperăm să completăm lotul în perioada următoare. De asemenea, am luat legătura cu două echipe din prima ligă pentru a ne împrumuta câte o jucătoare, pe posturile pe care le vom considera deficitare”, ne-a declarat Romeo Ilie, antrenorul formației Handbal Municipal Buzău.
În următoarea perioadă, buzoiencele de la HM Buzău se vor pregăti pe plan local, Romeo Ilie alternând antrenamentele din sală cu cele în aer liber, pe stadionul de rugby din Parcul Tineretului. În aproximativ trei săptămâni vor veni şi meciurile de verificare, trei certitudini fiind la Roman, pentru zilele de 11-12 august, şi o „dublă” cu Măgura Cisnădiei, în perioada 17-18 august, în deplasare, şi în perioada 3-4 septembrie, la Buzău, ambele viitoare adversare în noul sezon al Ligii Naţionale.
Între acestea, echipa buzoiană intenţionează să mai dispute şi câteva jocuri amicale împotriva unor formaţii din Divizia A. ,,Este prevăzut și un cantonament spre sfârșitul lunii iulie, dar asta în funcție de cum ne întregim lotul și cum ne cristalizăm formula de echipă pentru sezonul viiutor, pentru că nu are rost să ne pregătim doar cu jumătate de echipă”, a mai declarat Romeo Ilie.
Tot luni, chiar în ziua când tehnicianul Romeo Ilie a sunat adunarea, Handbal Municipal Buzău și-a aflat adversarul din prima etapă a Ligii Naționale. La sediul Federației Române de Handbal s-a stabilit țintarul sezonului 2016-2017 a primei ligi iar formația din Buzău va debuta pe teren propriu împotriva grupării Corona Brașov, ocupanta locului 3 sezonul trecut. Partida va avea loc pe 11 sau 12 septembrie, în funcție de programarea etapei. ,,Va fi un meci greu, dificil, ținând că s-a schimbat recent conducerea tehnică a formației brașovene. A venit acolo Mariana Târcă, o antrenoare foarte bună. Cu ea pe banca tehnică, Brașovul va avea un joc mai rapid, mai dinamic, cu un angajament fizic mai mare. Cam așa sunt majoritatea echipelor din prima ligă, așa că toate meciurile vor fi grele. Suntem conștienți că ne va fi greu să facem față în prima ligă, pentru că nouă ne va lipsi experiența. Însă, prin aducerea unor jucătoare experimentate, sperăm să facem față în Liga Națională”, ne-a declarat Romeo Ilie, tehnicianul formației din Buzău.
În această pauză de vară, au părăsit echipa Simona Duţă, retrasă temporar din activitate, Mirela Vîlcu, transferată la Danubius Galaţi, și Larisia Baciu, care se află în Anglia, acolo unde intenționează să se stabilească.