Autor: Daniel Țigleanu
Evenimentul rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DN 22, în dreptul fermei Sibioara, județul Constanța. Din primele date, la locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanțe, precum și pompierii de la Descarcerare. Se pare că 4 persoane sunt încarcerate. Potrivit unor informaţii, în accident ar fi fost implicată şi o maşină a Jandarmeriei Române, dintr-o coloană de autoturisme a Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanţa care se afla în deplasare spre Tulcea.
Șoferul unei Dacii 1310 a încercat să depăşească o altă maşină, însă a lovit una dintre autospecialele jandarmilor. În urma accidentului doar 2 persoane au fost rănite. Ele s-au ales cu trumatism cranian, toracic, dar şi la mâini şi picioare. Este vorba despre un bărbat și o femeie din Dacia. Din cele două victime, una a fost transportată cu ambulnţa SMURD şi una cu elicopterul SMURD. Din maşina de jandarmi, nu există nicio victimă.