Autor: Loredana Lupu
Elevii se pot transfera de la o şcoală, o clasă sau specializare la alta, cu aprobarea directorilor celor două unităţi şi dacă este cazul, după ce au susţinut câteva examene de diferenţă.
- Ei vor depune o cerere la şcoala unde doresc să se mute, apoi, în baza acordului dat de director, vor depune o altă cerere la şcoala de provenienţă, iar după obţinerea acordului celor două părţi se pot muta. La sfârşit, la noua şcoală se duce dosarul cu foaia matricolă, copiile după actele de identitate şi certificatele/diplomele de studii obţinute.
- Elevii din învăţământul primar, gimnazial şi profesional se pot transfera în limita efectivelor de 30 de elevi la clasă. Elevii de clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puţin egală cu media ultimului admis la specializarea la care vor ei să intre. Elevii din clasele X-XII se pot transfera la clasele la care media lor din ultimul an este cel puţin egală cu media ultimului promovat din clasa în care solicită transferul.
- Transferul în timpul anului şcolar se poate efectua doar în mod excepţional. Sunt câteva situaţii care permit această mutare. Dacă părinţii îşi schimbă domiciliul, din motive medicale, bazate pe o expertiză efectuată de direcţia de sănătate publică, dacă transferul se face de la sau la învăţământ de artă sau sportiv, de la clasele de învăţământ liceal la cel profesional sau de la cursuri intensive sau bilingve la celelalte profiluri.