PRIMARI DIN JUDEȚELE BUZĂU ȘI VRANCEA DECLARAȚI INCOMPATIBILI ȘI IN CONFLICT DE INTERESE DE CĂTRE A.N.I.

0
1402

Autor: Newss.ro

        Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a 2 primari. Mai exact, primarul comunei Săhăteni, județul Buzău, Valeriu Vișoiu a fost găsit în stare de incompatibilitate după ce s-a constatat că în perioada 08 septembrie 2010 – 31 august 2011, acesta a deținut simultan funcțiile de primar și de membru al Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Gheorghe Hariton” Săhăteni. Astfel, el a  încălcălcat  dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

        Cel de-al doilea primar, găsit de această dată în conflict de interese administrativ este primarul comunei Bordești, județul Vrancea, Gheorghe Tătaru. Potrivit comunicatului emis de A.N.I., acesta, în timp ce era primar, ,,a emis un act administrativ (Expunerea de motive în baza căreia a fost adoptată concesionarea prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune către Asociația Crescătorilor de Animale și Producătorilor Agricoli din comuna Bordești, județul Vrancea) și a încheiat un act juridic (Contractul de concesiune încheiat între asociație și Consiliul Local Bordești), care au produs un folos material pentru fiul său (în calitate de președinte și membru fondator al asociației). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea  nr.  393/2004. Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here