Autor: Daniel Țigleanu
În urma a 10 percheziții desfășurate luni de polițiștii ilfoveni, la domiciliile unor suspecți, precum și la sediile unor societăți din Ilfov, Brăila și municipiul București, două persoane au fost reținute, iar pentru alte 3 s-a luat măsura controlului judiciar. Toate sunt acuzate că au prejudiciat statul cu aproape 2 milioane de lei.
Polițiștii au ridicat documente financiar-contabile și alte înscrisuri, necesare completării probatoriului, precum și suma de 69.000 de lei. Cele două persoane reținute vor fi prezentate magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.