Autor: Daniel Țigleanu
Un gălățean de 37 de ani și o brăileancă de 34 de ani au fost depistați de polițiști pe raza municipiului Râmnicu Sărat, județul Buzău suspectați în cazul unei infracțiuni de înșelăciune sesizată la începutul lunii mai, oamenilor legii de către vânzătoarea unii magazine din localitatea amintită. Cei doi au fost duși la sediul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, iar în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul era principalul suspect al înșelăciunii. În urma interogatoriului, polițiștii au aflat că gălățeanul, însoțit de o altă femeie din Galați, în ziua de 4 mai, au înșelat o vânzătoare de la un magazin din Râmnicu Sărat.
Mai exact, în acea zi, cei doi au intrat într-un magazin și au înmânat vânzătoarei o bancnotă de 500 de lei solicitându-i câteva produse. După ce au primit restul, ei au dat înapoi produsele şi banii şi i-au cerut vânzătoarei bancnota de 500 de lei. Asta deși în timpul „tranzacţiei” ei au obținut 350 de lei din restul de bani pe care ar fi trebuit să-l dea înapoi vânzătoarei. Polițiștii le-au întocmit dosar penal, și continuă investigaţiile pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi.