Autor: Newss.ro
În ciuda unei prestații peste așteptări a echipei României în fața francezilor, aceștia din urmă au obținut prima victorie în grupa A, UEFA EURO 2016. Franța a învins cu greu România cu scorul de 2-1. Prima repriză a fost una de tatonare din partea ambelor echipe, fiecare având mai multe șanse de a înscrie primul gol. La pauză scorul arăta pe tabela de marcaj 0-0.
În repriza secundă, imediat după ratarea imensă a românilor, francezii au demarat o ofensivă draconică asupra formației noastre. Echipa națională a rezistat până în minutul 57 când, după o centrare a lui Payet, Giroud a marcat cu capul de la 12 metri, în poarta apărată de Tătărușanu.
După numai 7 minute, Evra îl faultează pe Stanciu în careu, iar România egalează din penalty-ul transformat de Stancu. Au urmat alte minute de foc, pentru echipa noastră. Francezii au atacat poarta apărată de Tătărășanu până în minutul 88, când Payet marchează cu un șut fantastic la vinclul porții. În ciuda eforturilor, fotbaliștilor români la finaul partidei scorul arăta 2-1 pentru Franța. Pentru România urmează meciurile cu Elveția și Albania.