PRĂPĂD ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA PRECUM ȘI ÎN JUDEȚ, ÎN URMA PLOILOR

0
1400

Autor: Newss.ro

     Sâmbătă după-amiază, în aproape două ore, ploile abundente au făcut ravagii în Constanţa. Sistemul de canalizare din oraș nu a făcut față iar sesizările cu privire la inundațiile din zonă au curs necontenit. Aproape de 27 de apeluri au fost primite de dispeceratul societății RAJA SA privind problemele din cartierele Km 4-5, Coiciu, Faleză Nord si Poarta 6 şi de pe bulevardele Ferdinand, Lăpuşneanu şi Soveja. 57 de echipe de intervenţie ale societății dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere intervin la nivelul municipiului Constanţa, precum și în restul judeţului. Lucrătorii au intervenit și în zonele sensibile ale orașului, pe strada Ahile Mihail și în zonele Delfinariu și Dacia. Și Năvodari a fost lovit serios de ploile abundente. În scurt timp, străzile au fost inundate spre disperarea participanţilor la trafic, cărora le-a fost greu să-şi vadă de drum.

ploaie Navodari

        Meteorologii au extins codul galben de ploi abundente pentru intervalul 18:00 si 19:30, valabil în centrul şi sud-estul judeţului Constanţa. Vizate sunt localităţile Constanţa, Basarabi, Poarta Albă, Ciocârlia, Mereni, Topraisar, Pecineaga, Chirnogeni, Comana, Albeşti, Limanu, Mangalia. În același interval, și nordul judeţului Tulcea va fi lovit de ploi însemnate cantitativ. Vorbim despre: Tulcea, Isaccea, Babadag, Sarichioi, Murighiol, Crişan, Chilia Veche, Pardina, Niculiţel.  Până la ora 19:30 se vor semnala descărcări electrice frecvente, averse din care se vor cumula 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here