Autor: Newss.ro
Parlamentul României este zguduit de demisia unui senator cercetat penal. Este vorba despre Doina Tudor, senator ales în mandatul 2012 – 2016, în circumscripția electorală 10, Buzău, colegiul uninominal 2 care și-a depus demisia în data de 10 mai 2016. Aceasta nu mai are însă calitatea de senator începând din data de 15 mai 2016. Unele surse spun că această demisie ar avea legătură directă cu Dosarul ASF, unde se află în control judiciar.
Doina Tudor alături de fostul său soț, George Daniel Tudor (care la momentul săvârșirii faptei era preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) este trimisă în judecată, în stare de arest la domiciliu, de către procurorii anticorupție pentru complicitate la luare de mită respectiv luare de mită. Ovidiu Marian, fostul secretar general al Senatului este trimis în judecată, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca el, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control. În situația în care ar fi rămas senator atunci competența judecății o aveam magistrații ÎCCJ. Prin demisia sa însă dosarul va merge către judecătorie sau tribunal.