Autor: Tatiana Botiță
În noua maternitate de pe strada Victoriei, din municipiul Buzău se vor face primele internări începând de joi,19 mai 2016. Asigurarea vine din partea reprezentanților Consiliului Județean Buzău. Deschiderea noii unități era de fapt programată pentru 22 aprilie 2016, când a avut loc cea de-a doua inaugurare. Însă, unele nereguli descoperite la un control amănunțit efectuat de ISU Buzău, au făcut ca ușile maternității să rămână ferecate până la remedierea lor. Printre deficiențele semnalate se număra spălătoria maternității aflată în centrul subsolului, fiind încadrată de alte camere fără geamuri, nu avea evacuare pentru abur, ceea ce ar fi favorizat dezvoltarea igrasiei. Un alt argument al neacordării avizului de funcționare a fost descoperirea unor probleme la instalația de oxigen. Mai precis, conductele din cupru au oxidat. Odată ce aceste deficiențe au fost remediate, unitatea își poate primi, de joi, 19 mai, noii pacienți.
Lucrările la matenitatea de pe strada Victoriei au fost începute în 2009. Trei ani mai târziu, în perioada campaniei electorale, noua unitate a fost inaugurată cu mare fast de către președintele de atunci al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu. Pentru grandiosul moment, toată aparatura medicală nu a fost cumpărată, ci închiriată pentru suma de 50.000 euro lunar. La scurt timp, clădirea a fost abandonată. Mocanu ajuns senator PSD a fost mai apoi trimis în judecată de DNA, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru că ar fi încheiat ilegal 8 contracte de furnizare echipamente medicale la noua Maternitate Buzău.
În 2016, s-au făcut ultimele retușări la unitatea medicală și au fost aduse aparaturile medicale. Maternitatea din Buzău se întinde pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi și are 165 de locuri. Costul total al construcției și al dotării depășește 15 milioane de euro. Aparatura medicală este nouă, iar condițiile puse la dispoziție viitoarelor mămici respectă cele mai înalte standarde ale medicinei actuale. Sălile de operaţie sunt dotate cu cele mai avansate tehnologii din domeniu, iar chirurgii vor putea face intervenţii prin teleconferință cu ajutorul altor specialiști din țară și din străinătate.