Autor: Newss.ro
Primele proteste au început în Piaţa Universităţii. Oamenii se revoltă faţă de problemele din sistemul medical şi lipsa măsurilor din partea autorităţilor privind modul în care se face dezinfecţia în spitale. Printre oamenii ieşiți în stradă se află și părinţi cu copii, care purtau şi ofereau trecătorilor măşti cu textul ,,tăcerea ucide”. Totodată ei au și pancarte cu lozinci precum ,,Ne-aţi diluat sănătatea”, ,,Câţi nu aţi îmbolnăvit cu sistemul otrăvit?”, ,,Incompetenţa voastră este moartea noastră”, sau ,,Boala noastră este bogăţia voastră?”. De asemenea, au fost aprinse lumânări în memoria celor care au murit în incendiul devastator de anul trecut, din clubul Colectiv.
Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista unităţilor sanitare unde au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate în urma dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară. Potrivit acestor date, un spital din 6 are probleme. Protestele au fost lansate pe Facebook și se așteaptă ca vineri seară să fie prezente peste 2800 de persoane. Protestatarii au părăsit Piaţa Universităţii și au ajuns în fața Guvernului.
Tocmai pentru a se evita producerea unor incidente nedorite, jandarmii sunt și ei la datorie. ,,Ne-am luat toate măsurile pentru ca totul să se desfășoare fără probleme” a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române. Protestatarii cer răspunderea Ministrului Sănătății, Achimaş-Cadariu precum și o anchetă obiectivă, independentă.