Autor: Newss.ro
Când vine vorba de ciudățenii, în mod clar România se numără printre țările în care acestea nu lipsesc. O dovadă certă în acest sens stă de aproape 50 de ani…un stâlp montat chiar în mijlocul drumului. Sună hilar și evident, aproape ireal cine aude așa ceva însă…acesta este un fapt real. Stâlpul respectiv se află în comuna vrânceană Gugești și a fost ridicat încă din vremea ceaușistă. Culmea este că, deși au trecut ani și ani la rând, nimeni nu l-a clintit din loc. Deși strada s-a asfaltat de curând, stâlpul tot acolo a rămas.
Primarul din localitate a încercat să-l dea jos. A luat legătura cu Electrica dar reprezentanții instituției au spus că stâlpul buclucaș nu le aparține. Atunci, edilul a făcut o poză faimoasei ,,construcții” și a postat-o pe pagina de facebook, în speranța că cineva va revendica acel stâlp, însă… fără noroc. Singura soluție ar fi dărâmarea lui. Până atunci însă, șoferii trebuie să fie extreme de atenți atunci când trec pe lângă stâlpul din mijlocul drumului.