PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS OPERAT DE URGENȚĂ

0
1454

Autor: Newss.ro

        Președintele României, Klaus Iohannis, a fost internat marți, 26 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” și operat la nivelul umărului drept. În urmă cu puțin timp, a fost trimis un comunicat din partea unității medicale prin care se menționează și cauzele ce au necesitat operarea imediată a șefului statului. Diagnosticul dat de medici a fost ,,impingement (conflict) subacromial drept; burşită subacromială dreaptă; leziune de tendon supraspinos. Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime iar, în prezent, starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună”. Și Administrația Prezidențială a trimis un comunicat prin care a anunțat că președintele României este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here