Autobuzul implicat în accident efectua o cursă privată între Urlați și Sălciile. Când a ajuns în localitatea prahoveană Ciorani, șoferul ar fi tras brusc dreapta de volan în încercarea de a evita lovirea unui copil care i-a apărut efectiv în față. De cealaltă parte, fratele copilului, minor și el, ar fi încercat să-l tragă pe băiat pe marginea drumului pentru a evita o nenorocire, însă ambii au fost loviți de autobuz. În urma manevrei, șoferul a lovit un cap de pod, iar un pasager din autobus a fost și el rănit. Toate cele trei victime au primit ajutor medical de la medicii de la Ambulanță și au fost mai apoi transportați la spital.