500 DE FAMILII NEVOIAŞE DIN RÂMNICU SĂRAT VOR AVEA O MASĂ MAI BOGATĂ DE PAŞTE

0
2413

Autor: Mihaela Iordache

       Este vorba despre persoanele cărora Primăria le va oferi de sărbători pachete cu alimente, dar şi de beneficiarii Cantinei de Ajutor Social. Persoanele cu handicap grav şi accentuat, bătrânii singuri şi familiile cu mulţi copii vor primi în  săptămâna de dinainte de Paște câte un pachet cu alimente, în valoare de 80 de lei. ,,Consilierii au aprobat lista de beneficiari, precum si acordarea sumei de 16.000 de lei de la bugetul local, bani necesari pentru acordarea celor 200 de pachete. Acestea vor conţine ouă roşii, drob, carne de pui, un baton de salam, dar și alte alimente. Şi pentru că pe fiecare masă e nevoie şi de un desert, oamenii vor primi şi câte un cozonac şi o ciocolată” ne-a declarat directorul Serviciului Public de Asistență Socială, Mihaela Popescu. Şi cei aproximativ 270 de beneficiari ai Cantinei de Ajutor Social din Râmnicu Sărat vor primi de Paște un meniu special, în care au fost incluse şi bucate tradiţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here