ÎNCĂ UN RÂND DE PREFECŢI ,,PE FĂRAȘ”

0
2755

Autor: Newss.ro

          Zi extrem de tensionată miercuri pentru șefii prefecturilor din țară. Mai exact, în ședina de Guvern de mâine, pe masa premierului Dacian Cioloș se află mai multe hotărâri privind eliberarea din funcție a unor oficiali din administraţie. Aceste demiteri vin ca urmare a evaluării prefecților numiţi în mandatul Guvernului Ponta dictate de către Cioloș, la scurt timp după învestirea sa în funcție. La acea vreme, premierul declara că, dacă în urma analizei MAI, se constată că unii prefecți și subprefecți nu performează, atunci  ei vor fi schimbați.

          Evaluarea candidaților pentru postul de prefect s-a făcut pe baza CV-urilor și a competențelor pe care persoanele îndreptățite le puteau avea. Guvernul a analizat atunci, performanțele acestora, ținând cont și de faptul dacă au avut sau nu calificarea necesară, dacă au condus unități administrative sau au avut, la vremea numirii lor, acest grad de inspector guvernamental.

             Un prim val de demiteri s-a produs în data de 17 februarie 2016, când s-a constatat că unii oficiali din administraţie nu sunt suficient de competenţi. Atunci au fost demiși prefecții din judeţele Alba, Argeș, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Satu Mare și Bistrița-Năsăud. La începutul lunii martie au mai fost eliberaţi din funcții alți 13 oficiali din administrație, printre care și cei din judeţele Bacău, Neamţ, Sălaj şi Constanţa. La vremea respectivă, unii dintre ei au fost acuzați de implicare în politică, deşi statutul de înalt funcţionar public le interzicea acest lucru.

          În ședința de Guvern din 13 aprilie, premierul Dacian Cioloș a mai semnat demisiile a 4 prefecți – Giurgiu, Hunedoara, Vâlcea, Vrancea – și a doi subprefecți din județele Bacău și Sălaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here