Autor: Newss.ro
Vicepreşedinte al Organizaţiei judeţene PNL Galaţi, Constantin Grosu, şi alți 132 de membri din PNL Tecuci au demisionat luni din partid. Ei au motivate că au recurs la acest gest în semn de protest faţă de ,,stilul de conducere dictatorial” al preşedintelui organizaţiei municipale, Daniel Ţuchel, primarul din Tecuci. Demisiile au fost depuse la Secretariatul Organizaţiei Judeţene PNL Galaţi. Totuși, preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre a dat dispoziții ca numai demisia lui Constantin Grosu sa fie acceptată, iar restul să fie depuse la PNL Tecuci.
Vicepreședintele demisionar a declarat că vor urma alte demisii în bloc. Potrivit acestuia ar urma să mai plece aproximativ 30% dintre cei circa 1.500 de membri PNL. Constantin Grosu a anunțat că va trimite adrese către cei doi copreşedinţi ai PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, cu cele 133 de demisii în care le va explica motivul real al plecării în masă a acestora din organizația liberal din Tecuci.