Autor: Newss.ro
Sâmbătă la orele prânzului, un tânăr de 30 de ani, din satul Sudiți, comuna Poșta Câlnău, județul Buzău a fost găsit mort într-o fântână. Cea care l-a văzut acolo a fost o localnică. Femeia tocmai trecea prin zonă, când a observat bicicleta sprijinită de tubul fântânii. Imediat s-a uitat în interior și a zărit corpul bărbatului plutind în apă. Speriată femeia a anunțat pompierii.
Oamenii care-l știau pe bărbat spun că acesta nu avea motive să se arunce în puț. Ei cred că, foarte probabil, a căzut în fântână în momentul în care să scoată apă. Trupul bărbatului a fost depus la morgă iar poliția a deschis o anchetă pentru a afla cauzele exacte care au dus la o asemenea tragedie.