Autor: Silvia Bunică
Cei mai mulți dintre noi zâmbesc cu subînțeles atunci când vine vorba despre masaj. Plecăm imediat cu gândul către o cameră de terapie, delicat aromată și visăm la mâini dibace care ne scapă de stres și de griji în doar o oră. Însă pentru o altă categorie de persoane, masajul este o nevoie stringentă: de recuperare, de revenire la normal, după un accident sau o problemă/intervenție medicală. De ce tip de masaj avem nevoie fiecare dintre noi și la ce interval de timp, ne spune chiar profesionistul Oana Diana Balotă, cea care și-a deschis un astfel de salon recent, cu o paletă diversificată de servicii- recuperare, relaxare, anticelulitic, reflexoterapie.
Silvia BUNICĂ: Cine sunt persoanele vizate care au nevoie de masajul oferit la salonul tău?
Oana Diana BALOTĂ: În principal persoanele vizate sunt cele care au nevoie de recuperare medicală: spondiloze, hernii discale şi alte afecţiuni care necesită întărire musculară, dar şi cei care vor să scape de celulită, că tot vine vara!
S.B.: Dar dacă nu avem probleme de recuperare medicală şi venim pur şi simplu pentru relaxare, de câte ori pe an ar trebui să ajungem la un astfel de răsfăţ?
O.D.B.: Ne ocupăm şi de masajul de relaxare, reflexoterapie, masaj cu beţe de bambus, masajul cu roci vulcanice care oferă foarte, foarte multă relaxare. Ca să menţinem starea de relaxare eu zic ca măcar o dată la 2 luni să fiți beneficiarii unui astfel de răsfăț.
S.B.: Masaj de relaxare, anticelulitic, roci vulcanice şi bambus, detaliază-ne ultimele două oferte pentru că, la Buzău, reprezintă încă noutăţi aceste procedee.
O.B.: Da, din câte ştiu eu în Buzău nu se mai face masaj cu roci vulcanice. Este una dintre tehnicile terapeutice foarte vechi utilizate în relaxare, echilibrare energetică şi detoxifiere. Beţele de bambus ajută la eliminarea celulitei şi ridicarea sau tonifierea feselor şi echivalează cu un lifting corporal garantat.
S.B.: Atât bărbaţii cât şi femeile au nevoie de masaj, măcar o dată la câteva luni, însă clientele de sex feminin se răsfaţă mai mult în acest domeniu. Cum convingem celelalte categorii de clienţi să se lase pradă acestei experienţe preţ de o oră?
O.D.B.: Masajul este o terapie pentru trup şi suflet ne ajută la eliberarea tensiunilor fizice şi echilibrarea sentimentelor refulate, frustrărilor şi stresului. Eu zic că toţi merităm puţin răsfăţ, iar preţurile noastre sunt foarte accesibile.
S.B.: Şi pe final, să le promitem ferm doamnelor că scapă de celulită rezistând la roci vulcanice, bătăi cu bambus şi masaj puternic …în câte şedinţe?
O.D.B.: Dacă vom combina o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată cu masajul realizat de un profesionist în 10-15 şedinţe scăpăm definitiv de inestetica celulită!