MISTER ELUCIDAT

0
1957

Misterul îmbolnăvirilor elevilor școlii din localitatea buzoiană Zoița a fost elucidat! Nu cornul și laptele i-au îmbolnăvit pe copii, ci sursa de apă menajeră din curtea școlii. Cel puțin așa susțin autoritățile buzoiene, care dau vina pe conducerea Primăriei Ziduri, pe care o acuză de neglijență. Zilele aceastea, urmează ca administrația locală din comună să fie sancționată de instituțiile abilitate.

 

Îmbolnăvirea elevilor din Ziduri a fost cauzată de apa din curtea şcolii, şi nu de vreunul dintre alimentele oferite prin programul ”Cornul şi laptele”. Aceasta este concluzia autorităţilor buzoiene, care au anunţat într-o conferinţă de presă că iaurtul consumat de cei 19 elevi care au ajuns la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat cu simptome specifice unei toxinfecţii alimentare nu a fost alterat, infestat sau ieşit din termenul de garanţie.

 

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Buzău, elevii ar fi consumat apă nepotabilă din curtea şcolii sau ar fi folosit-o pentru igienă, contaminând alimentele. Atunci inspectorii de sănătate publică au realizat că este vorba despre o gastro-enterită, și nu despre o toxinfecţie alimentară, așa cum se credea inițial.

 

Odată depistată sursa îmbolnăvirilor, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău recomandă celor din conducerea primăriei din Ziduri să fie mai vigilenți. Prefectul judeţului Buzău a atras atenția primarilor din județ ca pe viitor, astfel de evenimente să fie evitate.

 

Săptămâna  trecută, un număr de 19 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani au început să se simtă rău la şcoala din satul Zoiţa, comuna Ziduri, acuzând dureri abdominale şi stări de vomă. Copiii au declarat că au început să se simtă rău după ce au băut iaurt la şcoală. Ei au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, unde au rămas internaţi 13 dintre ei. Inspectori şcolari, de sănătate publică dar şi specialişti ai DSVA, au ajuns la şcoala unde s-au semnalat îmbolnăvirile pentru a verifica produsele consumate de copii în pauza mare. Au fost prelevate probe din iaurt şi corn pentru a fi supuse unor analize.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here