CEI MAI TINERI MILIARDARI- FORBES 2016

0
2105

Cei mai tineri zece miliardari din lume au o avere însumată de aproape 24,1 miliarde de dolari, iar pe primul loc în acest clasament este o tânără din Norvegia de doar 19  ani.

 Alexandra Andersen, la doar 19 ani, este cel mai tânăr miliardar din lume. Ea și sora sa, Katharina, de 20 de ani, au intrat în top 10 al celor mai bogați tineri după ce tatăl lor, Johan Andersen, le-a transferat fiecăreia dintre ele 42% din compania familei – Ferd. Astăzi Ferd rulează fonduri speculative, este un investitor activ pe bursa de valori nordice și are investiții de capital privat.

La vârsta de 20 de ani, Katharina Andersen este a doua cea mai tânără miliardară din lume, după sora sa. Familia Andersen este un nume cunoscut în Norvegia ultimilor 100 de ani prin intermediul brandului de tutun Tiedemanns. Momentan, Katharina este în primul an la Amsterdam University College.

Gustav Magnar Witzoe deține 47% din capitalul Salmar ASA, dar nu și controlul companiei, după ce tatăl său i-a cedat toate acțiunile sale clasa B în 2013. Producătorul norvegian de somon, unul dintre cele mai mari ai lumii, a fost fondat de tatăl lui Witzoe în 1991. Salmar a condus industrializarea agriculturii de pește în Norvegia, una dintre cele mai mari industrii din țară.

În vârstă de 26 de ani, Evan Spegel este co-fondatorul și CEO-ul Snapchat, serviciu de mesagerie foto și video. Foști colegi de clasă, Evan Spegel și Bobby Murphay au fondat în 2011 Snapchat, aplicație gratuită ce stârnește încă interesul investitorilor și utilizatorilor. Aplicația sa este folosită de aproximativ 100 de milioane de oameni pe zi.

Ludwing Theodor Braun este cel mai tânăr fiu al lui Ludwing Georg Braun, care a preluat conducerea B. Braun Melsungen AG în 1977, când compania a avut doar 24 de milioane de dolari în vânzări anuale, și a transformat-o într-unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse medicale. Ludwing Theodor deține 9,69% din compania familiei.

Cu doi ani mai în vârstă decât colegul său, Even Spiegel, Bobby Murphy este cofondatorul Snapchat, una dintre cele mai populare aplicații folosite mai ales în rândul tinerilor. Snapchat a fost evaluată în cea mai recentă rundă de investiții la aproximativ 16 miliarde de dolari în luna mai 2015, când a primit noi finanțări de aproximativ 538 de milioane de dolari.

Wang Han a devenit unul dintre cei mai tineri miliardari după ce a moștenit acțiuni la compania aeriană regională Shanghai Juneyao de la tatăl său, fondatorul Juneyao Group, care a murit în 2004. Wang Han deține 27% din compania aeriană și 14% din Wuxi Commercial Mansion Grand Orient, un market universal.

Lukas Walton a moștenit subit o avere, atunci când tatăl său, John Walton-  moștenitorul Wal-Mart, a murit într-un accident de avion în 2005. Lukas a primit o treime din moșia tatălui său, care includea acțiuni la Wal-Mart și producătorul de panouri solare First Solar. Deși nu este implicat în afacerile familiei, Lukas este un investitor și un filantrop activ, ce se axează pe strategii inovatoare pentru îmbunătățirea mediului.

Eva Maria Braun-Luedicke este fiica Barbarei Braun-Luedicke, membră a Consiliului de Supraveghere al B. Braun Melsungen AG. Compania a raportat în 2014 în jur de 5,4 miliarde de dolari. Eva Maria deține peste 11% din companie.

Julio Mario Santo Domingo III a moștenit o avere masivă de la bunicul său, căruia îi poartă numele. Julio Mario Santo Domingo a murit în 2011, la șase ani după ce a preluat o participație de 15% din SABMiller și a lăsat averea fiilor și nepoților săi. Deoarece sora sa, Tatiana Casiraghi face parte în urma căsătoriei din familia regală din Monaco, și nu are cetățienie americană, nu poate face parte din Topul Forbes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here