MAI PUȚINI COPII CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE

0
175

Numărul copiilor din România rămaşi în grija rudelor sau în sistemul de protecţie specială, din cauza părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, a scăzut în mod semnificativ în ultimul an, cu 17%, conform datelor publice analizate de ParentED.

Această scădere de aproape 17% indică o tendinţă îmbucurătoare, dar, deşi tot mai mulţi părinţi revin sau îşi asumă rolul de sprijin financiar fără a pleca din ţară, mii de copii continuă să trăiască departe de cei care le oferă cea mai importantă bază emoţională – familia, relevă ParentED într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit datelor oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în luna martie 2024, 61.007 copii din peste 50.000 de familii erau în această situaţie, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când se înregistrau 72.902 de cazuri din aproape 57.000 de familii.

Un aspect alarmant este faptul că unii dintre aceşti copii ajung în sistemul de protecţie specială precum: asistenţi maternali sau centre de plasament, confruntându-se cu provocări suplimentare legate de adaptarea la medii noi şi de lipsa unui contact constant cu părinţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 2 =