METALUL BUZĂU, ÎNVINSĂ DE LIDERA CLASAMENTULUI

0
307

Metalul Buzău nu a reușit surpriza pe terenul liderei ligii secunde, Csikszereda. Buzoienii au fost învinși cu 4-2, la capătul unei partide spectaculoase, nu doar cu goluri multe, ci și cu multe alte ocazii.

Echipa buzoiană a început excelent meciul de la Miercurea Ciuc și a înscris încă din minutul 3, prin Adi Moldovan. Atacantul Metalului a șutat la colțul lung, din careu, după ce fusese angajat de Vali Robu. Gazdele au egalat după 30 de minute, la o fază șnur, în care defensiva Metalului a fost prinsă pe picior greșit, iar Babati a înscris fără vreo reacție din partea portarului Micle.

Jucătorii din Miercurea Ciuc au avut inițiativa și în repriza a doua, iar în minutul 65 au trecut în avantaj. Același Babati a transformat un penalty acordat ușor. După alte cinci minute, Csikszereda și-a majorat avantajul prin Jebari, care a șutat imparabil de la marginea careului. Metalul nu a renunțat, iar cu un sfert de oră înainte de final, Olaru a înscris pentru 3-2, cu un șut superb de la peste 25 de metri, direct în vinclul porții lui Simon. Cu două minute înainte de final, marocanul Jebari a stabilit scorul final al întâlnirii,  4-2, cu un șut de la 20 de metri.

În urma acestui rezultat, Metalul rămâne cu doar 3 puncte în clasament, cu o singură victorie și 4 înfrângeri. Etapa următoare, echipa buzoiană întâlnește, acasă, CSM Slatina, echipă aflată pe locul secund în Liga a 2-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here