ALTE DOUĂ SATE BUZOIENE VOR AVEA REȚEA DE ALIMENTARE CU APĂ

0
205

Încă două comune buzoiene vor beneficia de finanțări prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru proiecte importante pentru comunitățile locale. Cea mai mare sumă, peste 22 de milioane de lei, va ajunge la Săhăteni, banii urmând a fi folosiți într-un proiect de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în satele Găgeni și Istrița de Jos, dar și de înființare a sistemului de canalizare ape uzate menajere la nivelul întregii comune.

Cea de-a doua localitate buzoiană care va primi bani este Blăjani, unde vor ajunge 8 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor sătești. Cele două contracte au fost semnate recent la Ministerul Dezvoltării, care a aprobat, la nivel național 25 de noi finanțări pentru tot atâtea proiecte, în sumă totală de aproape 327 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here