BULLYINGUL, UN FENOMEN CE IA AMPLOARE ÎN ROMÂNIA

0
336

Ultimul raport al organizației Salvați Copiii arată date îngrijorătoare. Bullyingul în școli nu mai este o problemă izolată, ci o epidemie care afectează aproape fiecare elev. Mai precis, un elev din doi este victima actelor de amenințare, de umilire sau de violență fizică.

Aproape jumătate dintre elevi se declară victime ale bullyingului, conform datelor din 2022. Este o cifră șocantă, mai ales când o comparăm cu datele din 2016, când procentul era de 29%.

Mai mult decât atât, 81% dintre elevi afirmă că au fost martori ai acestor acte de amenințare, de umilire sau violență fizică. Iar 28% dintre respondenți afirmă că, în unitatea de învățământ la care merg, au asistat la astfel de situații des și foarte des.

Un alt aspect alarmant este rolul rețelelor sociale în perpetuarea bullyingului. Aproape 4 din 5 elevi (79%) au avut parte de bullying online, cu o proporție îngrijorătoare de aproape jumătate care indică frecvențe ridicate. Aceasta arată că bullyingul nu se limitează la zidurile școlii; se întinde în lumea virtuală, unde, deși mulți nu o cred, urmările pot fi la fel de devastatoare.

Studiul subliniază, de asemenea, importanța intervenției noastre, a celor mari. Trei sferturi dintre elevi spun că dirigintele este cel mai probabil să intervină, urmat de director, alte cadre didactice, unii elevi, profesorul de serviciu sau consilierul școlar. Aceasta evidențiază rolul crucial al educatorilor în combaterea bullyingului, dar și nevoia de a îmbunătăți metodele de intervenție.

Educația trebuie să pornească de acasă și să continue în unitățile de învățământ. Totodată, orice caz de neglijență, violență sau abuz asupra copiilor îl puteți anunța la numărul unic de urgență 119.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here