Magazinele alimentare şi restaurantele sunt obligate să reducă preţul alimentelor care se apropie de termenul de expirare sau să doneze aceste produse către asociaţiile caritabile. Prevederile sunt incluse într-o nouă lege antirisipă, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. În România, aproximativ 2 milioane și jumătate de tone de alimente sunt aruncate la gunoi în fiecare an, susţin parlamentarii iniţiatori ai legii.
Alimentele vor avea preț redus în magazine dacă termenul de valabilitate este aproape să expire. Această vânzare accelerată este una dintre măsurile obligatorii prevăzute în noua lege.
Înainte să arunce alimentele la gunoi, toate firmele din sectorul agroalimentar trebuie să aplice cel puţin două măsuri de prevenire a risipei. Vânzarea accelerată, donații către asociații caritabile, refolosirea pentru hrănirea animalelor ori pentru a fi transformate în compost sau biogaz.
O lege care luptă împotriva risipei există în România încă din 2016. Tot atunci au fost înființate și băncile de alimente. Însă donarea produselor era doar benevolă.
Ca toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, România și-a asumat ținta de a reduce la jumătate, până în 2030, cantitatea de alimente aruncată la gunoi.