ATAC CIBERNETIC MASIV LA SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU

0
509

Spitalul Județean de Urgență Buzău, alături de alte 17 spitale din toată ţara, este afectat de un atac cibernetic masiv de tip ransomware. Spitalul din Buzău alături de celelalte unități medicale au închiriat sistemul informatic pentru serviciile medicale de la aceeași firmă IT al cărei server ar fi fost atacat în această dimineață. Ca efect al atacului, întregul sistem informatic din Spitalul Județean Buzău este nefuncţional, fişierele şi bazele de date fiind criptate.

În toate spitalele în care funcţionează acest tip de sistem informatic, au fost luate măsuri de siguranţă, limitare internet și salvarea datelor pe suport extern.
Reprezentanții Spitalului Județean Buzău au transmis în această după amiază că specialiștii unității medicale lucrează la refacerea aplicațiilor care au fost afectate de atacul cibernetic. Deocamdată unitatea medicală a reușit să recupereze aproape 75 % din datele pierdute. În continuare specialiștii Spitalului Județean Buzău introduc pacienții în registre, urmând ca ulterior să fie introduși și în sistem.

Ministerul Sănătăţii a anunțat că, în parteneriat cu instituţiile din domeniu, monitorizează atent situaţia pentru remedierea cât mai rapidă a disfuncţionalităţilor. Urmează să se stabilească cum se vor face raportarea și decontarea serviciilor medicale, pentru că dacă datele pierdute nu pot fi introduse în sistem, spitalele nu vor putea obține bani de la CNAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here