Buzoienii au luat cu asalt ghișeele Direcției Economice, pentru a-și plăti taxele și impozitele, chiar din prima zi lucrătoare a anului. În numai 5 ore, peste 400 de persoane își achitaseră dările, timp în care Direcția Economică Buzău a contabilizat încasări de aproape 100.000 de lei.
Reprezentanții Primăriei Buzău precizează că, pe lângă ghișeele Direcției Economice, dările pot fi achitate și online, pe ghișeul.ro, dar și la oficiile poștale sau la aparatele speciale amplasate în diverse magazine.
În plus, buzoienii au și varianta plăților de pe telefon, prin intermediul aplicației Avansis Mobile, care poate fi instalată și utilizată de pe orice telefon cu sistem de operare Android sau iOS. De asemenea, Primăria Municipiului Buzău va putea trimite cetățenilor, cu ajutorul aplicației Avansis Mobile, mesaje de interes public la nivel local, direct pe telefon.
Reprezentanții Direcției Economice Buzău se așteaptă ca numărul contribuabililor care merg să își plătească impozitele să crească din 10 ianuarie, după ce buzoienii vor primi pensiile și salariile.