CARTE DEDICATĂ ORAȘULUI ÎN CARE S-A NĂSCUT

0
755
Sursa: Biblioteca Municipala "Corneliu Coposu"/Facebook

Apariție editorială de prestigiu pentru Rm. Sărat. O lucrare dedicată istoriei și geografiei așezării, cunoscută, astăzi, ca municipiul Râmnicu Sărat, dar și a împrejurimilor sale, a văzut, de curând, lumina tiparului. Este vorba de volumul „Scurtă Istorie a Municipiului Râmnicu Sărat”, semnat de istoricul râmnicean Cristi Rusin. Lansarea cărții a avut loc, zilele acestea, la Biblioteca Municipală „Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat. La eveniment au participat oameni de cultură, istorici, profesori, dar și elevi. Istoricul Cristi Rusin a publicat această carte, după 127 de ani de la apariția primei lucrări dedicate Râmnicului și la 584 de ani de la prima atestare documentară a localității.

Autorul mărturisește că a scris acest volum din atașament față de locul natal, dar și din dorința de a oferi cititorului o carte ușor de lecturat.

Istoricul spune că în această carte dorește să clarifice și anumite informații cu privire la anumite evenimente sau personalități locale.

Alături de autor, la lansarea volumului „Scurtă Istorie a Municipiului Râmnicu Sărat” a fost și istoricul David-Gabriel Carpen, coleg de facultate cu scriitorul râmnicean.

David-Gabriel Carpen mărturisește că apreciază demersul autorului și spune că recunoaște în paginile cărții, munca înaintașilor săi, a celor care cu mai bine de o sută de ani în urmă au scris istoria ținutului Râmnicu Sărat.

Și profesorul de geografie, Răzvan Chirac, directorul Bibliotecii Municipale ,,Corneliu Coposu,, , elogiază intenția lui Cristi Rusin de a realiza o sinteză care se adresează tuturor vârstelor, dar în special tinerilor dispuși să-și cunoască trecutul.

Născut la Rm. Sărat, Cristi Rusin a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, iar în prezent este doctorand la Școala Doctorală de Istorie a aceleiași facultăți.

Până în prezent, istoricul a publicat cinci cărți, mai multe articole, inclusiv în Analele Universității, dar și în reviste locale. Cristi Rusin realizează numeroase conferințe la Biblioteca Municipală „Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat, pe diverse teme istorice. Scriitorul a primit premiul „Victor Frunză”,  în cadrului celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu” și premiul „Traian Săvulescu”, oferit de municipalitate pentru promovarea temelor istorice la Râmnicu Sărat. Istoricul este interesat, în special, de tradiție, spiritualitate și Orient.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here