BUZOIAN REȚINUT PENTRU PROXENETISM

0
262

Un buzoian de 24 de ani, de fel din Brădeanu, a trăit în lux vreme de 2 ani, pe spinarea iubitei sale, pe care a trimis-o să se prostitueze în Germania. Afacerea bărbatului a început în 2021, când, împreună cu tânăra de 24 de ani, din Ialomița, a plecat în orașul german Meinheim. Acolo buzoianul a convins-o pe iubita să se prostitueze. În timp ce el făcea naveta pe ruta Germania-România, tânăra a rămas să practice prostituația, activitate din care bărbatul a strâns aproape 80 de mii de euro.

Din acești bani, buzoianul și-a cumpărat un autoturism de lux. Toți banii obținuți de bărbat au fost plasați în bunuri trecute pe numele mamei sale. Este și motivul pentru care poliţiştii din Pogoanele au pus în executare un mandat de percheziţie, emis de Judecătoria Pogoanele, în localitatea Brădeanu, la domiciliul mamei buzoianului.

În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat înscrisuri și mai multe medii de stocare, iar un autoturism de lux a fost indisponibilizat, în vederea instituirii sechestrului asigurător. Buzoianul a fost reținut, urmând a fi dus mai apoi în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here