PROFESORII RĂMÂN ÎN GREVĂ

0
279

Dascălii rămân în grevă generală. În tot acest timp, aproape 350.000 de elevi așteaptă să vadă ce se întâmplă cu Evaluarea Națională și cu Bacalaureatul. Ministrul Educației, Ligia Deca, îi asigură, deocamdată, că Examenele Naționale se vor ține la datele stabilite. În aceste zile ar trebui depuse dosarele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, înscrierea la grădinițe și creșe, admiterea în școli bilingve sau vocaționale. În funcție de personalul aflat în grevă din fiecare instituție aceste etape se derulează sau nu. Totuși, miza cea mare este organizarea examenelor naționale, care implică 10 probe. Peste numai 5 zile încep probele orale ale Bacalaureatului. Luni, săptămâna viitoare ar avea loc proba de competențe care, sugerează ministrul, ar putea fi trecute cu media din liceu, în funcție de evoluția grevei. Pentru că este nevoie de mii de profesori care sa supravegheze și să corecteze lucrările. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că în cazul în care greva din învăţământ va continua, probele de testare ale competenţelor de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă obţinute la acele materii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here